Mădălin Ionescu, despre viața de tată. „Ani de zile am dormit trei ore pe noapte” Citeşte întreaga ştire: Mădălin Ionescu, despre viața de tată. “Ani de zile am dormit trei ore pe noapte”

Mădălin Ionescu a comentat despre viața lui ca părinte pe contul său de pe o rețea de socializare. El a povestit cum a reușit să se ocupe de cei doi copii ai săi din prima căsnicie, deși programul său în televiziune era extrem de încărcat. „Am privilegiul să fiu tată. Am trei copii și pot spune că i-am crescut pe toți cu un devotament pe care puțini îl intuiesc . Ani de zile am dormit trei ore pe noapte. Mă trezeam să-i pregătesc Stefaniei micul dejun și apoi o duceam la școală.

Deși televiziunea îmi ocupă extrem de mult timp, reușeam să fiu alături și de ea și de Filip. Pe el l-am dus la cele mai performanțe clinici din Germania. Ani de zile i-am purtat cu mine prin toată Europa. Într-un anumit moment din viață… m-au ales și nu o să uit asta vreodată”, a afirmat el. Mădălin Ionescu a vorbit și despre cum actuala sa soție, Cristina Șișcanu s-a ocupat de copiii lui din mariajul anterior, dar și de fiica pe care o au împreună, Petra. „Cristina i-a „preluat” și ne-a oferit tuturor căldura sufletească de care aveam nevoie.

De doi ani a apărut și Petra în viață noastră. O minune creată care ne uimește în fiecare zi. Copiii mei sunt uniți și se iubesc pentru că nu le-am oferit cioburi de sentimente. I-am iubit fără să fac diferențe între ei. Am fost poate mai mult decât un tată. Unii bărbati pot să facă minuni. Rețineți asta de la mine. Înainte să va repeziți să judecați, gândiți-vă bine dacă aveți toate datele la îndemână… și dacă ați fi avut aceeași putere…”, a menționat fostul prezentator TV în mediul online. Fostul prezentator de televiziune Mădălin Ionescu este căsătorit cu Cristina Șișcanu. Aceasta este cea de-a doua căsnicie a ex-moderatorului TV. Cei doi au împreună o fetiță, Petra. Din primul mariaj, Mădălin Ionescu are doi copii: Ștefania și Filip. 
Citeşte întreaga ştire, Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/madalin-ionescu-despre-viata-de-tata-ani-de-zile-am-dormit-trei-ore-pe-noapte-2724824

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *